Cu ocazia comemorării eroilor martiri ai Revoluţiei Române din decembrie 1989, inspectorul general al Poliției de Frontieră Române, domnul comisar şef de poliţie Adrian Popescu, a participat duminică, 23 decembrie 2018, la ceremonialul religios şi millitar al depunerilor de coroane şi jerbe de flori la "Monumentul Eroilor Jandarmi", situat pe calea de acces în Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" - Otopeni.
Eroii jandarmi proveneau din Unitatea de Transmisiuni de la Câmpina și au fost trimişi să apere aeroportul, după ce fuseseră lansate zvonuri cu privire la producerea unor atacuri terestre şi aeriene. La Otopeni a fost deschis focul asupra acestora, iar 52 de jandarmi, ofițeri, subofițeri, elevi și militari în termen, și-au pierdut viața.