Carti de identitate bulgaresti in valoare totala de 5.500 euro

Politistii de frontiera aradeni au descoperit trei cetateni turci care la iesirea din tara au prezentat carti de identitate bulgaresti falsificate.

Ieri dimineata, la P.T.F. Nadlac pe sensul de iesire din tara, doua persoane de sex masculin au prezentat la controlul de frontiera carti de identitate bulgaresti.
La controlul documentelor de calatorie, politistii de frontiera au avut suspiciuni in legatura cu autenticitatea acestora. In urma verificarilor efectuate cu aparatura din dotare, au constatat ca sunt falsificate prin radiere chimica si rescanarea fotografiilor si datelor personale ale persoanelor prezente in punctul de trecere a frontierei.
In urma verificarilor efectuate si din declaratiile acestora, politistii de frontiera au stabilit ca persoanele sunt cetateni turci, se numesc Muslum A. si Osman S.C., si au 28 de ani, respectiv 30 de ani.
Barbatii au declarat ca documentele bulgaresti le-au obtinut in Bulgaria, de la un cetatean bulgar, contra sumei de 1.500 de euro, fiecare.
Cetatenii turci intentionau sa mearga in Olanda pentru a-si gasi un loc de munca.

Noaptea trecuta, la P.T.F. Curtici, pe sensul de iesire din tara, s-a prezentat un barbat care la controlul de frontiera s-a legitimat cu o carte de identitate bulgareasca.
La controlul documentelor de calatorie, lucratorii nostri au constatat ca actul bulgaresc prezentat este fals. In urma controlului efectuat asupra persoanei s-a gasit asupra sa un pasaport turcesc pe numele Serkan K., in varsta de 26 de ani, in care avea aplicata viza valabila romana, iar in urma verificarilor s-a stabilit ca barbatul a intrat legal in tara pe la P.T.F. Giurgiu in urma cu cateva zile.
Cetateanul turc a declarat ca a obtinut documentul bulgaresc in Turcia, de la un conational platind suma de 2.500 de euro si ca intentiona sa mearga in Olanda, pentru a-si gasi un loc de munca.

Cei trei turci sunt cercetati sub aspectul savarsirii infractiunilor de fals privind identitatea si tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, iar la finalizarea cercetarilor vor fi prezentati procurorilor, in vederea dispunerii masurilor legale ce se impun

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe