Bijuterii din aur la Constanta

Politistii de frontiera constanteni au depistat, asupra unui cetatean roman care se intorcea din strainatate, 110 g. bijuterii, suspecte a fi din aur, pentru care cel in cauza nu poseda documente justificative de provenienta.

In data de 23 februarie a.c., in jurul orei 05.00, la P.T.F. Vama Veche - jud.Constanta, s-a prezentat pentru a intra in tara, calatorind intr-un autocar, cetateanul roman Kenen B., in varsta de 33 ani, domiciliat pe raza judetului Constanta.

In urma controlului specific efectuat asupra persoanei in cauza, politistii de frontiera au descoperit 110 grame bijuterii din metal galben, susceptibile a fi din aur, ascunse in buzunarul interior al hainei si pe corpul acestuia.

Barbatul a declarat ca a procurat bijuteriile din diverse magazine din Istanbul si dorea sa le comercializeze pe "piata neagra" din Constanta, in scopul obtinerii de profituri financiare. Sperand ca va reusi sa insele vigilenta autoritatilor de frontiera, Kenen a hotarat sa ascunda bijuteriile, deoarece nu dorea sa plateasca taxele vamale aferente.

Ca urmare a celor constatate, bijuteriile constand in 19 piese - bratari si verighete - au fost retinute in vederea expertizarii de B.N.R., la finalizare, organele abilitate urmand a lua masurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe