Bijuterii din argint, ascunse în bancheta unui microbuz

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești au descoperit, ascunse în bancheta unui microbuz condus de un cetăţean din R. Moldova, 4.970 grame bijuterii presupune a fi din argint.

În data de 21 iunie a.c., un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești  - I.T.P.F. Iași a procedat la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire a unei autoutilitare marca Mercedes Sprinter, înmatriculată în Republica Moldova, condusă de cetăţeanul R. Moldova, D. V., în vărstă de 50 de ani.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în bancheta destinată șoferului, 4.970 grame bijuterii din metal alb (inele, brățări, cercei, pandantive, lănțișoare), presupuse a fi din argint.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat bijuteriile de pe raza localității Vlădești, județul Galați, de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaște.

Bijuteriile, în valoare de 9.940 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și urmează a fi predate la camera de corpuri delicte din cadrul S.T.P.F. Galați.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

  • Bijuterii din argint, ascunse în bancheta unui microbuz
  • Bijuterii din argint, ascunse în bancheta unui microbuz
  • Bijuterii din argint, ascunse în bancheta unui microbuz

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe