Autoritatile italiene au transmis multumiri Politiei de Frontiera Romane pentru retinerea unui traficant de persoane

Autoritatile italiene au transmis multumiri autoritatilor romane pentru competenta, implicarea si profesionalismul de care au dat dovada in solutionarea unui caz de trafic de persoane, care s-a soldat cu retinerea, de catre politistii de frontiera din punctul de trecere a frontierei Turnu, jud. Arad, a coordonatorului grupului infractional.

Astfel, in cadrul conferintei de presa, organizata la Chestura din Roma cu ocazia anihilarii unei grupari de traficanti de persoane, Seful Brigazii Mobile din Roma a apreciat colaborarea autoritatilor de politie din Romania si Italia, mentionand ca "intreaga ancheta a fost realizata impreuna cu colegii din Romania, cu sprijinul Centrului de Cooperare Politieneasca roman, iar finalitatea a fost posibila datorita profesionalismului Politiei de Frontiera Romane care l-a arestat pe coordonatorul grupului infractional".

Totodata, seful Politie Italiene, Prefect Antonio Manganelli, Chestorul Romei, Giuseppe Caruso, precum si Ambasadorul Romaniei in Italia, Excelenta sa Razvan Rusu au transmis, prin intermediul atasatului de afaceri interne al Romaniei in Italia, "multumiri si aprecieri pentru competenta, daruirea, implicarea si profesionalismul autoritatilor romane pentru finalizarea acestei operatiuni".

Reamintim ca, in data de 03.02.2009, politistii de frontiera l-au depistat si retinut pe cetateanul roman Voetisi Gigi, in varsta de 26 ani, domiciliat in jud. Dolj, pe numele caruia autoritatile italiene au emis un mandat european de arestare pentru trafic de persoane.

Cel in cauza s-a prezentat pentru a iesi din tara in jurul orei 12.00, la P.T.F. Turnu - judetul Arad, calatorind ca pasager intr-un autoturism.

Cu ocazia controlului specific, politistii de frontiera au constatat ca pe numele lui Gigi Voetisi exista un mandat european de arestare, emis de Tribunalul din Roma, in data de 08.01.2009, barbatul fiind cautat de autoritatile italiene pentru savarsirea infractiunii trafic de persoane in scopul exploatarii sexuale, comise asupra unei conationale.

Ca urmare a acestui fapt, s-a luat masura intreruperii calatoriei celui in cauza, acesta fiind predat unei echipe din cadrul I.P.J. Arad, in vederea luarii masurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe