Politistii de frontiera vasluieni au depistat un cetatean moldovean care incerca sa scoata din spatiul Uniunii Europene un autocar care era dat in urmarire prin Interpol ca fiind furat din Germania.
In data de 03.04.2009, la Punctul de Trecere a Frontierei Albita, s-a prezentat pe sensul de iesire din tara cetateanul moldovean VALERIU C., in varsta de 40 ani, care conducea un autocar marca SETRA, fabricat in anul 2006, inmatriculat in Germania.
Pe timpul controlului specific, avand suspiciuni cu privire la provenienta autovehiculului, politistii de frontiera au efectuat verificari in baza de date a Interpol, constatand ca autocarul figureaza ca fiind declarat furat din Germania.
In cadrul verificarilor, lucratorii nostri au stabilit ca autovehiculul apartine unei firme de transport din Germania, admnistratorul reclamand disparitia autocarului in data de 02 aprilie 2009.
Autocarul, in valoare de aproximativ 1.075.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul I.J.P.F. Vaslui pana la finalizarea cercetarilor, iar barbatul este cercetat pentru savarsirea infractiunii de furt. Politistii de frontiera vasluieni continua cercetarile pentru stabilirea tuturor imprejurarilor care au condus la comiterea faptei si identificarea tuturor persoanelor implicate.