Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, sectoarele Poliției de Frontieră Calafat și Giurgiu, au descoperit, în urma verificării a trei mijloace de transport, cantitatea totală de aproximativ 3.000 de pachete cu țigări, ascunse și nedeclarate.
În data de 05.08.2025, în jurul orei 23:40, în parcarea din proximitatea stației de taxare Calafat-Vidin, în cadrul operațiunii SMOKE FREE, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu - Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, au oprit pentru control un microbuz înmatriculat în Germania. Acesta circula pe ruta Bulgaria-România și era condus de un cetățean român, în vârstă de 33 de ani.
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au descoperit în interiorul mijlocului de transport, ascunse sub scaune, 18.000 de țigarete (900 pachete), purtând timbru de acciză Bulgaria, cantitate peste limita admisă de lege și pentru care bărbatul nu poseda documente de proveniență.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 03:30, polițiștii de frontieră doljeni au oprit pentru control, tot în proximitatea stației de taxare a podului Calafat-Vidin, un camion înmatriculat în Turcia. Acesta transporta televizoare și era condus de un cetățean turc , în vârstă de 31 de ani , circulând pe ruta Turcia-Olanda.
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au descoperit în interiorul mijlocului de transport, ascunse într-un geamantan sub paturile cabinei, 28.060 de țigarete (1.403 pachete), purtând timbru de acciză Turcia, cantitate peste limita admisă de lege și pentru care bărbatul nu poseda documente de proveniență.
Tot astăzi, în jurul orei 08.20, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ - Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au desfășurat o acțiune de control pe DN5, în urma căreia au verificat un autoturism, înmatriculat în Germania. Acesta era condus de un cetățean bulgar în vârstă de 21 de ani și se deplasa pe ruta România-Germania.
În urma efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit mai multe pachete de țigări care aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență .
În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 13.200 de țigarete (660 pachete), inscripționate cu numele unor mărci diferite.
Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare totală de 89.000 lei, a fost reținută și introdusă în camerele de corpuri delicte ale ITPG Giurgiu, iar față de cei trei șoferi au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.