Politistii de frontiera au dat o noua lovitura "amatorilor" de afaceri ilegale cu tigari - 4.000 de pachete de tigari de import, descoperite in urma unei actiuni desfasurate de politistii de frontiera in zona unui magazin duty-free din localitatea aradeana Turnu. Destinatia lor finala: comercializarea ilegala pe piata "neagra" din municipiul Arad.
Astfel, in cursul acestei nopti, efective ale D.P.F. Oradea au desfasurat o actiune specifica, pe linia prevenirii si combaterii traficului cu tigari in zona magazinelor duty-free aflate in P.T.F. Turnu. Cu aceasta ocazie, a fost depistat Eduard Adrian P., in varsta de 24 de ani, domiciliat pe raza judetului Arad, aflat la volanul unui autoturism de teren marca Nissan Patrol, inmatriculat in acelasi judet, care nu-si putea justifica prezenta in zona.
Trecandu-se la cercetarea zonei adiacente, la cativa metri departare de autovehiculul respectiv, pe directia magazinelor duty-free, a fost depistata cantitatea de 4.000 de pachete de tigari, marca "Marble".
In urma verificarilor demarate, aradeanul a precizat ca a cumparat intreaga cantitate de tigari de la unul dintre magazinele duty-free din zona si le-a transportat personal pana la locul unde au fost descoperite, ulterior. Barbatul a sustinut, apoi, ca intentiona sa introduca marfa in Romania, in scopul revalorificarii lor pe "piata neagra" de desfacere din zona.
Avand in vedere cele constatate, politistii de frontiera au sesizat reprezentantii Garzii Financiare Arad, care au luat masura retinerii tigarilor in vederea confiscarii si efectuarii unui control, ulterior, la respectivul magazin duty-free de unde au fost achizitionate acestea. La finalizarea cercetarilor in acest caz, se vor lua masurile legale ce se impun.