Aproximativ 17.000 de țigarete ascunse, descoperite de polițiștii de frontieră din estul și sudul țării


Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița a descoperit la controlul de frontieră, în plafonul și în scaunele unui microbuz, peste 10.000 de țigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova și 15 sticle de cognac ce urmau să fie introduse ilegal în țară.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit în urma unui control efectuat asupra unui autoturism, 6.600 de țigarete ascunse și nedeclarate, în valoare de aproximativ 9.900de lei.

În data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un microbuz, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 45 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în plafonul și în scaunele microbuzului, cantitatea totală de 10.320 ţigarete (516 pachete), de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova și 15 sticle de cognac.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 11.070 de lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei, pentru deținerea băuturilor alcoolice.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la contrabandă.

În aceeași zi, în jurul orei 20.00, în zona DN 5D, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru verificare un autoturism înmatriculat în Germania, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 49 de ani. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, colegii noștri au descoperit mai multe pachete de țigări ascunse în capitonajul portbagajului, care aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc. 

În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 6.600 de țigarete (330 de pachete) inscripționate cu numele a diferite mărci pentru care șoferul în cauză nu a putut prezenta documente de proveniență.

Și în acest caz, întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de aproximativ 9.900 de lei, a fost indisponibilizată de către poliţişti în vederea continuării cercetărilor, iar cetățeanul bulgar a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei de „deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false”.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate şi a împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele.

  • Aproximativ 17.000 de țigarete ascunse, descoperite de polițiștii de frontieră din estul și sudul țării
  • Aproximativ 17.000 de țigarete ascunse, descoperite de polițiștii de frontieră din estul și sudul țării
  • Aproximativ 17.000 de țigarete ascunse, descoperite de polițiștii de frontieră din estul și sudul țării
  • Aproximativ 17.000 de țigarete ascunse, descoperite de polițiștii de frontieră din estul și sudul țării
  • Aproximativ 17.000 de țigarete ascunse, descoperite de polițiștii de frontieră din estul și sudul țării
  • Aproximativ 17.000 de țigarete ascunse, descoperite de polițiștii de frontieră din estul și sudul țării

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe