Aproximativ 100 de persoane salvate din apele Mării Egee de poliţiştii de frontieră aflaţi în misiune Frontex în Grecia


Poliţiştii de frontieră de pe nava MAI 1104 a Gărzii de Coastă, aflaţi în Grecia, în cadrul Operaţiunii Maritime Comune „Poseidon Rapid Intervention”, coordonată de Agenţia FRONTEX, au desfăşurat cu succes alte două operaţiuni de salvare a 97 de migranţi care se aflau în pericol de înec în apele internaţionale ale Mării Egee.

Sâmbătă, 23 aprilie, în jurul orei 07.50, nava MAI 1104, aflată în misiune de supraveghere a frontierelor externe ale Uniunii Europene, în cadrul Operaţiunii Maritime Comune “Poseidon Rapid Intervention”, coordonată de Agenţia FRONTEX  a primit o solicitare din partea LCC (Centrul Local de Coordonare) Chios pentru salvarea mai multor migranţi care se aflau în pericol de înec în apele internaţionale ale Mării Egee.
Polițiștii de frontieră români au declanșat misiunea de salvare pe mare, ajungând la locul indicat în jurul orei 08.40, unde au identificat o ambarcațiune gonflabilă pe care se aflau mai multe persoane (copii, femei și bărbați).
După evaluarea situației la fața locului, respectiv riscul de a se scufunda, polițiștii de frontieră au transbordat la bordul navei Gărzii de Coastă toate cele 49 de persoane (16 copii, 9 femei, 24 bărbați). Au fost efectuate procedurile specifice în astfel de cazuri la bordul navei, ocazie cu care polițiștii de frontieră le-au oferit migranților asistență, primul ajutor și hrană.
La ora 11.05 migranții au fost debarcați în portul din Chios și predați autorităților grecești, pentru efectuarea procedurilor specifice.

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, echipajul navei MAI 1104 a identificat o altă ambarcaţiune gonflabilă, pe care se aflau 48 de persoane (13 copii, 12 femei şi 23 bărbaţi). Și de această dată, polițiștii de frontieră au salvat și transbordat la bordul navei persoanele aflate în dificultate, acordându-le asistență și hrană, după care i-a transportat în siguranță în portul din Chios, unde au fost preluați de autoritățile elene.

La finalizarea acţiunii, nava MAI 1104 şi-a reluat misiunea în cadrul operaţiunii Frontex.

  • Aproximativ 100 de persoane salvate din apele Mării Egee
  • Aproximativ 100 de persoane salvate din apele Mării Egee
  • Aproximativ 100 de persoane salvate din apele Mării Egee

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe