Analiza activităţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu pe anul 2017

 

Astăzi, 06.02.2018, începând cu ora 12.00, în prezenţa domnului chestor general de poliţie Buda Ioan, inspectorul general al Poliției de Frontieră Române, a avut loc analiza activităţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu in anul 2017.

De asemenea, la activitate au luat parte conducerea şi personalul ITPF Giurgiu, reprezentanţii structurilor subordonate din teritoriu, precum şi invitaţi din partea autorităţilor locale din Giurgiu.

 În cadrul bilanţului, inspectorul şef al ITPF Giurgiu, domnul comisar şef de poliţie Nicu Răboj, a prezentat acţiunile şi rezultatele Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, după cum urmează:

Traficul general de persoane şi mijloace de transport

În anul 2017, în punctele de trecere a frontierei din zona de competenţă a  Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu s-au prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră peste 5.079.700 persoane, cetăţeni români si străini, atât pe sensul de ieşire, cat şi pe sensul de intrare în ţară. Comparativ cu anul 2016, s-a înregistrat  o creştere a traficului de persoane cu 37,77% (faţă de 3.687.000 persoane în 2016).

În ceea ce priveşte mijloacele de transport, in anul 2017 au fost efectuate formalităţile de frontieră pentru 2.351.900  de autovehicule, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire, înregistrându-se o creştere de 31,42% fata de anul 2016.

Fapte ilegale constatate la frontieră

În perioada analizată s-au constatat un numar de 1.972 fapte ilegale, ce au constat in :

  • 749 infracţiuni săvârşite de 698 persoane, care au facut obiectul a 542 lucrări şi cauze penale;
  • 223 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 455.930 lei;

Pe tipuri de infracţiuni, situaţia se prezintă astfel:

  • infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere;
  • braconajul piscicol;
  • nerespectarea dreptului de proprietate intelectuală;
  • infractiuni privind trecerea frontierei;
  • fals şi uz de fals;
  • trafic de migranți;
  • braconaj cinegetic;
  • traficul internaţional cu autovehicule furate.

Migraţia ilegală

Fenomenul migraţionist la frontiera cu Bulgaria, în zona de responsabilitate a I.T.P.F. Giurgiu,  s-a caracterizat în perioada analizată, atât  prin încercarea cetăţenilor străini de a trece ilegal frontiera prin ascunderea în mijloacele de transport, ocolirea punctelor de frontiera sau trecerea Dunării cu barca, cât si prin folosirea documentelor de călătorie false sau falsificate, majoritatea fiind documente emise de statele U.E.  In ceea ce priveşte cetăţenia persoanelor depistate, s-a constatat ca acestea provin din Afganistan, Iran, Irak, Pakistan, Siria, Turcia, Pakistan.

Evenimente de frontieră pe linia migraţiei ilegale =  66 cazuri/ 177 persoane implicate, din care :

fraudă documentară = 21 cazuri/ 20 persoane implicate,

tentativa/treceri ilegale ale frontierei = 45 cazuri/ 157 persoane implicate.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat sau tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat, iar călăuzele implicate au fost cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. De asemenea, au fost puse în aplicare protocolul şi acordul de readmisie încheiate cu Bulgaria, persoanele descoperite fiind predate autorităţilor de frontiera bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Caz semnificativ

Unsprezece migranţi ascunşi într-un microbuz cu mobilă, descoperiţi la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, ascunşi într-un microbuz încărcat cu mobilă, unsprezece cetățeni din Afganistan, Pakistan și Bangladesh, care intenționau să intre ilegal în România.

Cei unsprezece migranți au fost predați autorităților bulgare pentru continuarea cercetărilor, iar faţă de șoferul microbuzului și însoțitorul acestuia, doi cetățeni români, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

În data de 03.10.2016, în jurul orei 06.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier, s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul român Vicențiu F., în vârstă de 30 ani, la volanul unui microbuz marca Volkswagen, însoţit de Laurențiu Z., în vârstă de 27 ani, ambii cetăţeni români cu domiciliul pe raza judeţului Vâlcea. Şoferul transporta mobilă din Grecia pentru România.

În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra microbuzului, ocazie cu care au fost descoperiți în interiorul mijlocului de transport, ascunși în partea din față a compartimentului marfă, sub piesele de mobilier,  unsprezece cetățeni străini.

În cadrul cercetărilor preliminare, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Afganistan, Pakistan și Bangladesh, nouă bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 37 ani și doi minori, în vârstă de 14, respectiv 17 ani. Persoanele în cauză au declarat că s-au urcat în mijlocul de transport lângă localitatea Sofia-Bulgaria și intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru cei doi cetățeni români și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii de origine asiatică.

Cele 11 persoane  descoperite ascunse au fost predate, conform protocolului româno-bulgar, Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor. Șoferul microbuzului și însoțitorul acestuia au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu, care a admis propunerea procurorului de caz, faţă de cei doi cetățeni români  fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Infracţionalitatea  economico – financiară

În anul 2017 au fost constatate 144 infracţiuni de natură economico-financiară, contrabandă şi fraudă vamală, încălcarea dreptului de proprietate intelectuală, evaziune fiscală .

Pe linia traficului de ţigări şi tutun au fost înregistrate 61 cazuri cu 63 persoane implicate, fiind confiscate peste  379.000 ţigarete si 7.928,6 kg. tutun vrac.

Caz semnificativ

Aproximativ 8 tone de tutun vrac, descoperite la P.T.F. Bechet

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu - P.T.F. Bechet au descoperit într-un automarfar, aproximativ 8 tone de tutun mărunţit, ascunse prin metoda capac într-un automarfar încărcat cu detergent.

În data de 30.11.2017, în jurul orei 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, județul Dolj, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetățeanul polonez Leszek P., în vârstă de 48 de ani, la volanul unui automarfar. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, detergent din Grecia, pentru o firma din Olanda.

Existând suspiciuni cu privire la bunurile transportate, polițiștii de frontieră doljeni au solicitat sprijinul lucrătorilor vamali din cadrul Biroului Vamal Bechet pentru efectuarea unui control amănunțit asupra automarfarului.

Astfel, in compartimentul marfa, printre paleţii care conţineau detergentul vrac, au fost descoperiţi,  ascunşi prin metoda capac,  22 de paleţi în care se aflau colete ce conţineau tutun vrac, mărunţit.

Cu ocazia cercetărilor, şoferul nu a putut prezenta documente justificative de provenienţă pentru tutun şi a declarat că nu ştia despre existenţa acestuia în interiorul automarfarului.

Drept urmare, întreaga cantitate de tutun vrac, respectiv 7.920 kg, a fost ridicată de către lucrătorii vamali în vederea expertizării, iar în cauză polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducere sau scoatere din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal şi folosirea de acte nereale la autoritatea vamală, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Caz semnificativ

Mii de articole de îmbrăcăminte,susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit în cala unui autocar peste 1.450 articole de îmbrăcăminte, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetăţean turc a încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 14.11.2017, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, în cooperare cu lucrători din cadrul Direcţiei Regionale Vamale București, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute.

Astfel, în jurul orei 13.00, aceştia au selectat pentru control un autocar aparținând unei firme de transport internațional.

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în cala autocarului, mai multe pungi de plastic ce conţineau 1.458 articole de îmbrăcăminte, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, produse susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări s-a stabilit că bunurile aparțin cetățeanului turc Y. S., în vârstă de 34 de ani, pasager în autocar. Acesta a declarat că a cumpărat bunurile dintr-un bazar din Istanbul - Turcia, contra sumei de 1.000 de dolari, nu deține documente de proveniență pentru acestea și urma să le comercializeze pe raza municipiului București.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma de 80.500 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, modificată.

Prevenirea și combaterea traficului de droguri

În perioada analizată, poliţiştii de frontieră – independent sau în colaborare cu lucrători ai structurilor cu competenţe pe linia combaterii traficului ilegal de droguri şi substanţe interzise - au depistat 163,62 kg substanțe interzise -  160,81 kg cânepă, 2,81 kg marijuana. Totodată, au fost constatate 3 infracţiuni la regimul stupefiantelor în care au fost implicate persoane provenind din Bulgaria și România.

Caz semnificativ

Aproximativ 160 kg marijuana, oprite la frontiera României

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a descoperit aproximativ 160 kilograme de marijuana, ascunse în rezervorul unui automarfar condus de un cetățean bulgar.

În data de 13.07.2017, în jurul orei 05.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul bulgar Slavchev K., în vârstă de 41 de ani, la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria, încărcat cu profile metalice din Bulgaria pentru Slovacia.

Cu ocazia controlului de frontieră,  echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a observat faptul că rezervorul automarfarului prezenta urme recente de sudură, fapt pentru care s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra automarfarului.

Astfel, polițiștii de frontieră au solicitat sprijinul autorităților vamale bulgare pentru ca mijlocul de transport să fie scanat cu ajutorul aparaturii X-Ray.

În urma scanării, în rezervor au fost descoperite 172 colete, ce conțineau cantitatea totală de 159,12 kg de substanta care a reactionat pozitiv ca fiind marijuana.

Conform  protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, cazul a fost preluat de către Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale ce se impun.

Traficul cu autoturisme furate

Pe linia combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate, la nivelul I.T.P.F. Giurgiu, în urma activităţilor specifice desfăşurate, au fost constatate 9 infracţiuni, iar în urma măsurilor întreprinse au fost descoperite 31 de autovehicule care figurau ca fiind declarate furate in state ale Uniunii Europene.

Caz  semnificativ

Autoturism de lux în valoare de peste 250.000 de lei, ridicat în vederea confiscării la P.T.F. Calafat 

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Calafat au depistat un cetăţean spaniol care conducea un autoturism marca Mercedes Benz, an de fabricație 2016, căutat de autorităţile din Spania.

În data de 25.09.2017, în jurul orei 16.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţile de frontieră un cetăţean spaniol, în vârstă de 28 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz, fabricat în 2016 și înmatriculat în Spania.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră doljeni au constatat faptul că autovehiculul în cauză figurează ca bun căutat pentru folosirea ca probă în cadrul procedurilor penale, alertă introdusă de autorităţile din Spania.

Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat faptul că a achiziționat autoturismul în urmă cu câteva luni de la o societate comercială din Spania, în sistem leasing şi nu a mai plătit ratele aferente contractului.

Polițiștii de frontieră fac cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la furt, iar autoturismul de lux în valoare de aproximativ 250.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Nerespectarea regimului  armelor şi muniţiilor

Pe linia nerespectării regimului armelor si muniţii, în anul 2017, au fost constatate 10 infracțiuni, fiind depistate si confiscate 15 arme neletale, 350 cartușe și 45.600 cutii cu materiale pirotehnice.

Caz semnificativ

Cantitate impresionantă de materiale pirotehnice, confiscată la P.T.F. Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu - P.T.F. Calafat au descoperit într-un microbuz aproximativ 210.000 petarde, ascunse in spatele unor saci cu textile, cu intenţia de a fi introduse ilegal în România.

În data de 01.12.2017, în jurul orei 03.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetățeanul bulgar Dinkov A., în vârstă de 36 de ani, la volanul unui microbuz cu care transporta articole textile din Bulgaria, cu destinația România.

În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră doljeni, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Calafat, au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra compartimentului marfă al microbuzului.

În urma controlului efectuat, au fost descoperite, ascunse prin metoda capac în spatele sacilor cu materiale textile, mai multe cutii ce conţineau 210.000 petarde, mărcile Pirat şi Enigma.Cu ocazia cercetărilor, conducătorul auto nu a putut prezenta documente justificative de provenienţă şi a declarat că nu ştia despre existenţa produselor pirotehnice, deoarece a preluat microbuzul din localitatea Vidin, fără a verifica încărcătura acestuia.

Drept urmare, produsele pirotehnice în valoare de 41.000 de lei au fost reţinute de către autoritatea vamală,  iar în cauză polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept şi contrabandă calificată, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

  • Analiza activităţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei  de Frontieră Giurgiu pe anul 2017
  • Analiza activităţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei  de Frontieră Giurgiu pe anul 2017
  • Analiza activităţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei  de Frontieră Giurgiu pe anul 2017
  • Analiza activităţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei  de Frontieră Giurgiu pe anul 2017

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe