In urma retinerii la inceputul lunii februarie, de catre autoritatile competente, a 60 lucratori din cadrul Sectorului P.F. Siret pentru fapte grave de coruptie, conducerea I.G.P.F. a dispus Serviciului Control al I.G.P.F. verificarea, in regim de urgenta, a activitatii Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Suceava, in scopul evaluarii rezultatelor obtinute, a competentei si capacitatii managementului, analizarii indicatorilor specifici de performanta, a modului de implementare a programelor si strategiilor prioritare ale P.F.R., cat si a identificarii si corectarii deficientelor constatate.
Din verificarile efectuate, au fost constatate deficiente in activitatea manageriala, precum si neglijenta sau lipsa de preocupare in indeplinirea indatoririlor de serviciu manifestata de ofiterii cu functii de conducere din cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Suceava si Sectorului P.F. Siret, astfel:
ineficienta controalelor desfasurate; ineficienta muncii operative si informative; insuficienta implicare in combaterea traficului ilegal cu tigari; lipsa de fermitate in aplicarea unor masuri disciplinare.De asemenea, s-a constatat neimplicarea sau implicarea superficiala a ofiterilor cu functii de conducere in activitatile de prevenire si combatere a coruptiei interne, rezultatele la nivel teritorial pe acesta linie fiind nule.
Ca urmare a celor constatate, a fost dispusa masura cercetarii prealabile fata de noua ofiteri, din care cinci cu functii de conducere, astfel: seful I.J.P.F. Suceava, adjunctul sefului de inspectorat, seful Sectorului P.F. Siret, seful Biroului C.I.T., seful Biroului S.C.T.F., precum si alti patru ofiteri operativi din cadrul I.J.P.F. Suceava. La finalizarea cercetarii prealabile, in conformitate cu prevederile legale, fata de cei in cauza vor fi luate masurile ce se impun, in functie de gravitatea faptelor.
Alti 3 ofiteri din cadrul I.J.P.F. Suceava au fost atentionati, fiind dispuse un numar de 28 de masuri organizatorice, respectiv de remediere a disfunctiilor si deficientelor constatate atat la nivelul I.J.P.F. Suceava cat si la nivelul S.P.F. Siret.
Totodata, conducerea Inspectoratului General al Politiei de Frontiera a aprobat eliberarea din functiile de conducere, la cerere, a sefului I.J.P.F. Suceava si a adjunctului sefului de inspectorat. In acest context, pentru asigurarea continuitatii exercitarii actului managerial la nivelul conducerii Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Suceava vor fi imputerniciti doi ofiteri operativi.
Activitatea de evaluare va continua la nivelul tuturor structurilor subordonate Inspectoratului General al Politiei de Frontiera.