A comis o fapta ilegala, "ajutat" de cel mai bun prieten

Politistii de frontiera au depistat un tanar din judetul Neamt care incerca sa iasa ilegal din tara in baza unui pasaport care nu ii apartinea si pe care l-a primit cu "imprumut" de la cel mai bun prieten al sau.
Astfel, la PTF Bors, jud. Bihor s-a prezentat pentru a iesi din tara, ieseanul Octavita H., in varsta de 20 ani, insotit de un tanar care s-a recomandat a fi fratele lui Octavita, legitimandu-se in acest sens cu un pasaport eliberat de autoritatile competente din Iasi.
Cu ocazia efectuarii formalitatilor specifice, politistii de frontiera au constatat ca intre "presupusul frate" si persoana din fotografia aplicata in documentul de calatorie prezentat de acesta la control, existau anumite diferente de fizionomie, fapt pentru care au fost demarate cercetarile.
In acest fel s-a stabilit ca tanarul se numeste, in realitate, Daniel M., in varsta de 20 ani, are domiciliul pe raza judetului Neamt si nu este fratele ieseanului ci un vechi amic cu care spera sa se deplaseze pana in Italia, pentru a munci la negru.
Intrucat Daniel avea suspendat dreptul de folosinta al propriului pasaport, ca urmare a returnarii sale din Spania, Octavita s-a oferit, in calitate de "prieten adevarat", sa il sprijine, imprumutandu-i nemteanului, documentul de calatorie luat de la fratele sau, fara stiinta acestuia. Planul celor doi a esuat deoarece politistii de frontiera au descoperit ilegalitatea, intocmind pe numele cetateanului roman Daniel M, lucrare penala pentru fals privind identitatea si tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat. Totodata, ieseanul Octavita H., este cercetat de lucratorii nostri sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la fals privind identitatea prin incredintarea unui inscris si complicitate la tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, la finalizarea cazului, urmand a fi luate masurile legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe