4 africani, depistati in apropierea granitei cu Ungaria

Politistii de frontiera satmareni au depistat 4 cetateni de origine africana - 3 nigerieni si 1 liberian - ce intentionau sa treaca ilegal frontiera in Ungaria, pentru a solicita statutul de refugiat.

Astfel, ieri seara, cu ocazia executarii misiunilor specifice de supraveghere si control, politistii de frontiera din cadrul Sectorului PF Carei, jud. Satu Mare, au observat, la iesirea din localitatea Tasnad, 4 barbati care, dupa ce au coborat dintr-un taxi, faceau „autostopulâ€, intentionand se indrepte catre frontiera cu tara vecina.

Procedandu-se la legitimarea celor in cauza, s-a constatat ca cei patru barbati - 3 cetateni din Nigeria si 1 din Liberia, cu varste cuprinse intre 23 si 38 ani - sunt solicitanti ai statutului de refugiat in Romania, fapt confirmat si de documentele temporare de identitate eliberate de autoritatea competenta.

In cadrul cercetarilor, cei 4 africani au recunoscut faptul ca incercau sa ajunga ilegal in Ungaria, tara pe teritoriul careia intentionau, in realitate, sa devina azilanti. In acest sens, s-au deplasat cu trenul din Bucuresti pana in Salaj de unde, cu ajutorul unui taxi, au ajuns in localitatea Tasnad. Dupa ce au coborat din taxi, cei 4 barbati intentionau sa-si continue drumul cu o masina "de ocazie", pana la granita cu Ungaria, pentru a trece ilegal frontiera, fiind depistati insa de politistii de frontiera.

Persoanelor in cauza li s-au intocmit actele premergatoare pentru savarsirea infractiunii de tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, la finalizarea cercetarilor, urmand a fi prezentate parchetului teritorial in vederea luarii masurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe