O noua actiune de infiltrare a politistilor de frontiera printre pasagerii unei firme de transport din Satu Mare a avut ca rezultat nepermiterea iesirii din Romania a unui numar de 18 cetateni romani, care nu indeplineau conditiile prevazute de legislatia in vigoare, cea mai mare parte dintre acestia fiind imprumutati, pentru a trece de controlul de frontiera, cu suma totala de 4.400 Euro.
Astfel, sub pretextul ca doresc sa calatoreasca pe teritoriul statului german, doi politisti de frontiera "sub acoperire" s-au alaturat unui numar de 45 cetateni romani, pasageri ai unui autocar apartinand unei firme de transport din Satu Mare, care efectua curse regulate pe relatia Romania-Germania, pornind la drum catre PTF Varsand, jud. Arad.
Cu cativa kilometri inainte de punctul de control, lucratorii nostri au constatat ca unul dintre calatori - cetateanul roman Florin D., in varsta de 30 ani - facea "acte de caritate", imprumutand pasagerii care nu indeplineau conditiile legale de iesire din tara, cu sume cuprinse intre 200 si 700 Euro, "bunavointa" de care s-au bucurat si politistii de frontiera "sub acoperire".
Cu ocazia efectuarii formalitatilor specifice, lucratorii nostri si-au declinat adevarata identitate, in cadrul cercetarilor stabilindu-se ca suma totala ce fusese imprumutata pasagerilor aflati la "ananghie" este de 4.400 Euro.
Ca urmare a acestui fapt au fost sesizati reprezentantii Garzii Financiare care au luat masura ridicarii banilor in vederea confiscarii, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, politistii de frontiera intrerupand calatoria a 18 persoane care nu indeplineau conditiile legale de iesire din tara, acestea fiind indrumate catre localitatile de domiciliu.