3.000 de euro - 2 vize de Anglia falsificate

Doi tineri - sot si sotie - din jud. Neamt, care au "investit" 3.000 de euro in 2 vize de Anglia falsificate, au fost depistati de politistii de frontiera din cadrul PTF Aeroport Henri Coanda.

Cei in cauza - Corina O., in varsta de 24 ani si Doru M., in varsta de 26 ani - s-au prezentat la Aeroportul Henri Conda pentru a calatori cu o cursa in directia Praga-Manchester, legitimandu-se cu pasapoartele personale, in care aveau aplicate vize de Anglia.

Cu ocazia controlului, politistul de frontiera a constatat ca cele 2 vize din documentele tinerilor sunt falsificate prin spalare chimica si rescriere.

Fiind demarate cercetarile, cei 2 au declarat ca au obtinut vizele, in schimbul sumei de 3.000 de euro, de la un cetatean a carei identitate nu o cunosc si pe care l-au cunoscut intr-o discoteca din Neamt. Au apelat la acesta metoda deoarece intentionau sa ajunga in Anglia, unde doreau sa-si caute locuri de munca.

Ca urmare a celor constatate, politistii de frontiera le-au intocmit celor in cauza dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, complicitate la fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, la finalizarea cazului urmand a fi prezentati parchetului teritorial, in vederea luarii masurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe