26 de cetăţeni din Afganistan și Tunisia, depistați de poliţiştii de frontieră din judeţele Bihor și Arad


În ultimele 24 de ore, în urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră bihoreni și arădeni, au fost depistați 26 de cetăţeni din Afganistan şi Tunisia, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 18.01.2021, în jurul orei 17.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Poliţiei de Frontieră Borș, judeţul Bihor, au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier, înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetăţean bulgar.Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii semințe de floarea soarelui pe ruta  România - Germania.

În urma efectuării controlului, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, şase cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 21 şi 24 de ani, toți fiind solicitanţi de azil în România.

Tot în data de 18 ianuarie a.c. în jurul orei 8.30, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac în cooperare cu Poliţia oraşului Nădlac au depistat, la aproximativ 250 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, patru cetăţeni tunisieni,  cu vârste cuprinse între 19 şi 21 de ani, care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei.

Aproximativ 15 minute mai târziu, dar la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, care conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, zahăr  pentru o societate din Franţa.În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, şase persoane, cetățeni din Afganistan, dintre care trei  adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, și  trei minori, cu vârste între 6 luni şi 16 ani, solicitanţi de azil în România.

Acţiuni similare s-au derulat si la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, unde în baza analizei de risc specifice poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunțit asupra a două automarfare conduse de doi cetăţeni turci. Cei doi şoferi transportau covoare pe ruta Turcia –Ungaria, iar în interiorul compartimentelor de marfă au fost descoperiţi ascunşi zece cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse intre 15 si 46 de ani,  solicitanţi de azil în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • 26 de cetăţeni din Afganistan și Tunisia,  depistați de poliţiştii de frontieră din judeţele  Bihor și Arad
  • 26 de cetăţeni din Afganistan și Tunisia,  depistați de poliţiştii de frontieră din judeţele  Bihor și Arad
  • 26 de cetăţeni din Afganistan și Tunisia,  depistați de poliţiştii de frontieră din judeţele  Bihor și Arad
  • 26 de cetăţeni din Afganistan și Tunisia,  depistați de poliţiştii de frontieră din judeţele  Bihor și Arad

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe