20 de cetăţeni din Afganistan şi India, opriţi de poliţiştii de frontieră din drumul ilegal spre vestul Europei

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea au descoperit, ascunși într-o autoutilitară precum şi la frontiera verde, 20 de cetăţeni din Afganistan şi India, care încercau să iasă ilegal din țară.

În data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 12:30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Salonta, județul Bihor, au oprit pentru control, pe raza localității Avram Iancu, o autoutilitară condusă de un cetățean român, în vârstă de 35 de ani.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperite ascunse, în compartimentul marfă, optsprezece persoane de sex masculin

În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei optsprezece bărbați sunt din Afganistan, au vârste cuprinse între 17 și 28 de ani și intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de a ajunge în state din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la încălcarea regimului frontierei de stat față de cetăţenii străini depistaţi ascunşi, respectiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şofer, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Tot ieri, şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărșand, județul Arad, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență.

În urma acțiunii au fost descoperiți, la aproximativ 300 de metri de linia frontieră, doi cetățeni din India care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Cei doi cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Vărșand, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei doi bărbați sunt cetăţeni din India, ambii în vârstă de 43 de ani şi au intrat legal în ţară, în baza pașapoartelor simple eliberate de către autoritățile din India şi a unor permise de şedere în Bulgaria. Aceştia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • 20 de cetăţeni din Afganistan şi India, opriţi de poliţiştii de frontieră din drumul ilegal spre vestul Europei

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe