Un cetatean din Republica Moldova, care voia sa ajunga ilegal in Italia, s-a prezentat la iesirea din tara noastra pretinzand ca este persoana cu "dubla cetatenie" - moldoveana si bulgara - legitimandu-se in acest sens cu pasaportul propriu, dar si cu un document de calatorie bulgaresc falsificat, procurat in schimbul sumei de 2.000 Euro.
Cel in cauza - cetateanul moldovean Gheorghe B., in varsta de 26 ani - a fost depistat, ieri dimineata, de politistii de frontiera din cadrul PTF Varsand, jud. Arad, unde s-a prezentat pentru a iesi din tara, declarand ca intentioneaza sa se deplaseze in Italia.
Pentru a justifica "legalitatea" calatoriei fara viza pe teritoriul statului italian, tanarul a prezentat si un document de calatorie eliberat de autoritatile competente din Bulgaria, cunoscut fiind faptul ca cetatenii bulgari pot intra in tari din Spatiul Schengen fara a fi necesara obligativitatea obtinerii vizei.
Cu ocazia efectuarii formalitatilor specifice, politistii de frontiera au constatat ca actul bulgar era falsificat prin radiere chimica si rescanarea fotografiei titularului, fapt pentru care au fost demarate cercetarile.
Conform propriilor declaratii, cetateanul moldovean voia sa ajunga ilegal in Italia, pentru a-si gasi un loc de munca, in acest sens apeland, in tara de origine, la o persoana a carei identitate nu o cunoaste care, in schimbul sumei de 2.000 Euro, i-a procurat actul contrafacut.
Convins fiind ca pretul mare se datora "calitatii ireprosabile" a falsului, tanarul a pornit la drum catre Italia, fiind depistat insa de politistii de frontiera aradeni care i-au intocmit acte premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunilor de complicitate la fals material in inscrisuri oficiale, fals privind identitatea, uz de fals si tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, la finalizarea cercetarilor urmand a fi prezentat in fata parchetului teritorial, in vederea dispunerii masurilor legale ce se impun.