17 migranţi opriți la frontiera de sud-vest


Poliţiştii de frontieră timişeni, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Rurale Denta, au depistat şaptesprezece migranţi (treisprezece adulţi şi patru minori), care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

În data de 13.10.2016, în jurul orei 11.30, acţionând în baza unei informaţii, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Rurale Denta, judeţul Timiş, au acţionat pentru depistarea şi identificarea unui grup de persoane de origine afro-asiatică, care nu îşi justifica prezenţa în zona localităţii de frontieră Denta.

Persoanele în cauză, aflate la intrarea în localitate, au fost preluate şi conduse la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul primelor cercetări s-a constatat că grupul era format din 17 persoane, cetăţeni vietnamezi, sirieni şi afgani, 6 bărbaţi şi 7 femei, cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani, însoţiţi de 4 minori, cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani, care nu deţineau documente de identitate asupra lor. Aceştia au trecut frontiera din Serbia în România, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Totodată vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe pentru cercetarea în comun a evenimentului, respectiv punerea în aplicare a acordului de readmisie.

  • 17 migranţi opriți la frontiera de sud-vest

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe