In baza acordului de readmisie incheiat cu tara noastra,
autoritatile italiene au returnat ieri, cu doua curse charter, 150
cetateni romani, care au fost depistati cu sedere ilegala sau
muncind "la negru" pe teritoriul acestei tari.
In urma verificarilor efectuate de catre politistii de frontiera
din cadrul PTF Baneasa asupra cetatenilor returnati, s-au stabilit
urmatoarele:
- componenta grupurilor: 115 barbati si 35 femei, proveniti din
aproape toate judetele tarii;
- 70 persoane s-au legitimat cu pasapoarte, celelalte neposedand
documente de identitate;
- cei in cauza au iesit legal din tara, majoritatea dupa anul
2002;
- au fost intocmite 15 lucrari penale (sub aspectul savarsirii
infractiuniilor de fals privind identitatea si trecere frauduloasa
a frontierei unui stat strain), aplicate 7 amenzi contraventionale,
2 persoane fiind predate autoritatilor in vederea aplicarii
masurilor legale.
Tuturor persoanelor li se va suspenda, de catre autoritatile
competente, dreptul de folosinta al pasaportului pentru o perioada
determinata (maxim 5 ani, in functie de gravitatea faptei) conform
prevederilor legale in vigoare.