121 kilograme de icre de stiuca transportate ilegal

Politistii de frontiera din cadrul Garzii de Coasta au actionat pe linia prevenirii si combaterii braconajului piscicol in zona de competenta, identificand, cu sprijinul informativ al D.I.P.I. - S.I.P.I. Constanta, o persoana de sex masculin care transporta, cu un autoturism marca Mercedes Benz, cantitatea de 121 kilograme de icre din specia stiuca fara documente justificative.

In data de 07.03.2013, in jurul orei 14.15, politistii de frontiera din cadrul Garzii de Coasta, beneficiind de sprijinul informativ al D.I.P.I. - S.I.P.I. Constanta, au oprit pentru control, in zona de competenta, un autotursim marca Mercedes Benz model C 220, condus de cetateanul roman G.F.M., in varsta de 41 ani.

In interiorul autoturismului au fost descoperite 13 cutii din plastic, in care se afla cantitatea de 121 kilograme de icre din specia stiuca, pentru care conducatorul auto, domiciliat in orasul Harsova, nu a putut prezenta documente de provenienta si transport.

Cantitatea de icre, evaluata la aproximativ 12.100 lei, a fost ridicata in vederea confiscarii si predata spre valorificare unei societati comerciale, conform procedurilor legale.

Barbatul este cercetat pentru savarsirea infractiunii de transport fara documente legale a pestelui, icrelor ori produselor din peste, fapta prevazuta si sanctionata de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificata si aprobata prin Legea 317/2009.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe