O urmare pozitiva a masurilor intreprinse de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera si de structurile sale subordonate, pe linia combaterii coruptiei din randul personalului propriu, o reprezinta cazurile de desistare, prin care politistii de frontiera semnaleaza superiorilor incercarea de mituire din partea participantilor la traficul transfrontalier, actiuni ce se finalizeaza cu dosare penale intocmite impotriva persoanelor care au incercat sa ofere mita.
Un astfel de caz a fost inregistrat chiar in aceasta dimineata, la PTF Bors, jud. Bihor unde s-au prezentat pentru a intra in tara 47 cetateni romani, care se intorceau din Italia, calatorind cu un autocar apartinand unei firme de transport din Suceava.
Cu ocazia efectuarii formalitatilor specifice, politistul de frontiera a constatat ca, pe langa documentele de transport, soferul i-a inmanat si un pachet de tigari in care se aflau 1.600 Euro.
Solicitandu-i-se explicatii cu privire la suma in valuta, cel in cauza si-a motivat gestul prin faptul ca dorea ca lucratorul nostru sa nu implementeze in baza de date 8 dintre pasagerii autocarului, care depasisera termenul legal de sedere in Spatiul Schengen.
Ca urmare a acestui fapt, politistul de frontiera si-a informat superiorii, fiind sesizat Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor, in vederea continuarii cercetarilor sub aspectul savarsirii infractiunii de dare de mita, la finalizare urmand a fi dispuse masurile legale ce se impun.
Conducerea Inspectoratului General al Politiei de Frontiera felicita agentul care a refuzat mita, pentru profesionalismul si fermitatea de care a dat dovada in indeplinirea indatoririlor de serviciu, apreciind ca o astfel de atitudine trebuie sa caracterizeze fiecare politist de frontiera in parte, in vederea asigurarii unui control eficient la granitele tarii.