1.000 Euro, pretul "reglementarii" sederii in Italia

           Politistii de frontiera satmareni au depistat un cetatean roman ce "investise" 1.000 Euro intr-un document italian contrafacut, in baza caruia spera sa isi "reglementeze" sederea pe teritoriul statului italian.
           Astfel, la PTF Petea, jud. Satu Mare s-a prezentat pentru a intra in tara, cetateanul roman Octavian P., in varsta de 32 ani, domiciliat pe raza judetului Iasi, care a prezentat la controlul specific, pe langa pasaportul propriu, un permis de sedere italian, prin care incerca sa demonstreze "legalitatea" sederii sale indelungate in Italia.
          Cu ocazia efectuarii formalitatilor specifice, politistii de frontiera au constatat ca actul italian era fals total (nu indeplinea conditiile de fond, forma si continut ale documentelor originale, aflate in uz), fapt pentru care au fost demarate cercetarile.
          Conform propriilor declaratii s-a stabilit ca, dupa ajungerea legala in Italia, cel in cauza a luat legatura cu un cetatean italian care s-a recomandat a fi avocat si care i-a promis ca il va "sprijini" in obtinerea unui document prin care sa isi poata justifica sederea in acea tara. In acest sens, i-a platit "binevoitorului" suma de 1.000 Euro, primind in schimb actul italian, "fara a sti ca este fals".
          Politistii de frontiera i-au intocmit cetateanului roman acte premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunilor de complicitate la fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, la finalizarea cercetarilor, urmand a fi prezentat in fata parchetului teritorial, in vederea dispunerii masurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe