Măsuri dispuse în punctele de frontieră din zona de responsabilitate a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă

Ca în fiecare an, apropierea Sărbătorilor de Iarnă readuce în ţară mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia, dar şi cetăţeni străini care doresc să-şi petreacă zilele de vacanţă în România, sens în care, în perioada următoare se prefigurează o creştere a traficului prin punctele de trecere ale frontierei. 

Inspectoratul Teritorial al Poliței de Frontieră Giurgiu va dispune toate măsurile aflate în competenţa instituţiei în scopul fluidizării traficului în punctele de trecere a frontierei şi asigurării unui climat de siguranţă şi ordine publică în zona de competenţă astfel:

  • Se va suplimenta personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor;
  • Va fi folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora și, în funcție de valorile de trafic, se vor crea fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz;
  • Vor fi dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă;
  • Desfăşurarea unor acţiuni comunela nivel local cu structurile IPJ Giurgiu şi I.J.Jandarmi Giurgiu, în scopul asigurării unui climat de normalitate şi siguranţă civică în zona de competenţă;
  • Optimizarea relaţiilor colaborare cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine,precum şi cu administraţia publică locală, pentru rezolvarea, în comun, a problemelor turiştilor, dar şi ale localnicilor.

Recomandări:

Pentru evitarea aglomerărilor, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Menționăm că, la frontiera româno-bulgară aflată în competența Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, sunt 5 puncte de trecere ale frontierei:

  • pe raza jud. Giurgiu:      P.T.F. Giurgiu – Russe
  • pe raza jud. Teleorman: P.T.F. Zimnicea – Șvitșov

                                               P.T.F. Turnu Măgurele – Nicopole 

  • pe raza jud. Dolj:           P.T.F. Calafat – Vidin- rutier - feroviar

                                               P.T.F. Bechet – Oreahovo-bac;

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Numărul de telefon 021.9590  unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe