Vehicule radiate din circulație de autoritățile belgiene, descoperite în Albiţa

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire un bărbat care conducea un ansamblu de vehicule neînmatriculate.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa/ I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, cetățeanul din R. Moldova V.S., în vârstă de 52 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format din camion și semiremorcă, ambele având atașate numere verzi de înmatriculare eliberate în scop comercial de autoritățile din Belgia.

Existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a camionului și semiremorcii, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că ambele vehicule sunt radiate din circulație de autoritățile belgiene și că numerele de înmatriculare atașate sunt destinate pentru a fi folosite doar pe teritoriul Belgiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și tractarea unei remorci neînmatriculate.

  • Vehicule radiate din circulație de autoritățile belgiene, descoperite în Albiţa
  • Vehicule radiate din circulație de autoritățile belgiene, descoperite în Albiţa
  • Vehicule radiate din circulație de autoritățile belgiene, descoperite în Albiţa

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe