Vasluian depistat la volan, deși nu avea acest drept

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară, conducând un autoturism marca Skoda, înmatriculat în România, cetățeanul român D.B., în vârstă de 44 de ani, cu domiciliul pe raza județului Vaslui.

Cu ocazia efectuării controlului, existând suspiciuni cu privire la dreptul de a conduce autovehicule, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a săvârşirii unei abateri la regimul circulaţiei rutiere.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

  • Vasluian depistat la volan, deși nu avea acest drept

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe