Condamnat la 12 ani de închisoare, căutat de autorități, reținut în P.T.F. Albița

 

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un cetățean moldo-român, căutat de autorităţi, care are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri pe teritoriul Islandei.

În data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 18:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un autoturism, un cetățean moldo-român, în vârstă de 31 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este emisă, de către autoritățile din Islanda, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, deoarece acesta are de executat o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de droguri, pe teritoriul acestui stat.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

  • Condamnat la 12 ani de închisoare, căutat de autorități, reținut în P.T.F. Albița

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe