Vasluian depistat la volan, deşi avea dreptul de a conduce suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tomești, pe timpul unei misiuni specifice, au depistat un bărbat conducând un autoturism, deşi avea acest drept suspendat.

În ziua de 20 septembrie a.c., în jurul orei 23.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, poliţiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomești - ITPF Iași aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Măcărești, au efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza județului Vaslui.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noștri au stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule suspendat.

În cauză se efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Vasluian depistat la volan, deşi avea dreptul de a conduce suspendat

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe