Urmărit pentru furt, depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea  

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat în vârstă de 38 de ani, pe numele căruia este emis un mandat de arestare, emis de autoritățile din Italia.

În data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 08.58, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, un  cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 38 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că pe numele bărbatului era emisă, de autorităţile din Italia, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, predare sau extrădare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Galați, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

  • Urmărit pentru furt, depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea   

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe