Urmărit internațional,reținut în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat,  pe numele căruia era emis, de către autoritățile din Marea Britanie, un mandat de arestare, predare sau extrădare pentru săvârşirea infracţiunilor de răpire şi lipsire de libertate în mod ilegal.

În această dimineaţă, în jurul orei 09.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii

frontierei de stat, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român S.N., în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza judeţului Mureş.

 

La controlul de frontieră, s-a constatat faptul că pe numele bărbatului era emisă, din data de 18 februarie a.c., o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, predare sau extrădare, emis de autorităţile din Marea Britanie, pentru săvârşirea infracţiunilor de răpire şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Bărbatul în cauză a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Iaşi, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe