Urmărit internațional, reținut în  Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat cu dublă cetățenie română și maghiară, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii, emis de autoritățile  din Germania.

În data de 05 noiembrie a.c., în jurul orei 17.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, un bărbat cu dublă cetățenie (română și maghiară), B.J., în vârstă de 31 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Ungaria.

La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că pe numele bărbatului era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, predare sau extrădare, emis de autorităţile din Germania, din data de 31 octombrie 2018, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.

Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Iaşi, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

  • Urmărit internațional, reținut în  Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni  

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe