Urmărit internațional în vederea încarcerării, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

 

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, căutat internațional acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate.

În data de 26 aprilie a.c., în jurul orei 20.38 în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autoturism, un cetățean al R. Moldova, în vârstă de 21 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare emis de autoritățile România, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

  • Urmărit internațional în vederea încarcerării, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe