Urmărit internațional, depistat la controlul de frontieră în PTF Oancea

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea au depistat şi reţinut un bărbat, cu cetăţenie Republica Moldova, căutat de autorităţile din Ucraina, pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă pe teritoriul acestui stat.

În ziua de 11 august a.c., în jurul orei 21.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în țară, pasager într-un autocar, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că pe numele acestuia era emisă de autoritățile din Ucraina, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare, pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă, pe teritoriul acestui stat.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Galați în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

  • Urmărit internațional, depistat la controlul de frontieră în PTF Oancea

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe