Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetățenie R. Moldova, urmărit internaţional, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, emisă de Interpol.
În data de 03 aprilie a.c., în jurul orei 04.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pasager într-un microbuz marca Mercedes, cetățeanul din R. Moldova M.S., în vârstă de 34 de ani.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, emisă de autoritățile din R.Moldova, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie pe teritoriul R. Moldova.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui, în vederea luării măsurilor ce se impun.