Un document fals, trei infracţiuni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat un bărbat din R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

În ziua de 1 martie a.c., în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul din Republica Moldova Eduard Z., în vârstă de 36 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz şi o remorcă, ambele înmatriculate în Republica Moldova.

La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, bărbatul a prezentat și un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În legătură cu cele constatate, Eduard Z. a declarat că a obţinut documentul prezentat la controlul de frontieră de la un conaţional, contra sumei de 100 Euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

  • Un document fals, trei infracţiuni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe