Tupeu sau inconştienţă?

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa  efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a fost depistat conducând un autoturism, deşi dreptul de a conduce îi era suspendat, urmare a unor abateri săvârşite în trafic.

În ziua de 09 octombrie a.c., în jurul orei 22.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, în vârstă de 39 de ani, conducând autoturismul propriu.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat, pe lângă cartea de identitate, o dovadă de reținere a permisului de conducere, fără drept de circulaţie, eliberată de I.P.J. Galaţi la data de 07.10.2022.

 Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Tupeu sau inconştienţă?

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe