Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți-Prut au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de responsabilitate, 8.000 pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare totală de 92.750 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din România.
În data de 03 septembrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți-Prut - I.T.P.F. Iași au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 22.10, colegii noștri au observat, pe direcția localității de frontieră Miorcani, județul Botoșani, cu ajutorul autospecialei de supraveghere cu termoviziune, mai multe persoane care transportau colete voluminoase.
Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea acestora, însă, profitând de întuneric şi de vegetația abundentă din zonă, persoanele au reușit să fugă pe teritoriul R. Moldova, traversând râul Prut.
Imediat, au fost anunțate despre eveniment şi autoritățile de frontieră ale statului vecin, pentru luarea măsurilor legale ce se impun.
Polițiștii de frontieră au luat măsuri de supraveghere şi cercetare a zonei, ocazie cu care au descoperit 5 colete ce conțineau cantitatea de 160.000 ţigarete (8.000 de pachete cu ţigări), de proveniență R. Moldova, a căror valoare se ridică la suma de aproximativ 92.750 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, pentru identificarea persoanelor implicate în activitatea infracţională.