Tânăr depistat la volan, deşi avea dreptul de a conduce suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tomești, pe timpul unei misiuni specifice, au depistat un bărbat conducând un autoturism, deşi avea acest drept suspendat.

În data de 06 februarie a.c., în jurul orei 22.20, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomești - ITPF Iași aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Tomești, au efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 29 de ani, domiciliat pe raza județului Iași.

Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noștri au stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule suspendat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Tânăr depistat la volan, deşi avea dreptul de a conduce suspendat

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe