Tânăr cu permis suspendat, încercând să realizeze operațiuni comerciale

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat la volanul unei autoutilitare, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.

În data de 09 martie a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere Zona Liberă Brăila – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare, în vederea efectuării de operațiuni comerciale, un bărbat, cetățean român, în vârstă de 28 de ani, care conducea o autoutilitară marca Mercedes.

Cu ocazia efectuării controlului specific, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare și cu privire la dreptul acestuia de a conduce, în urma cărora au constatat că bărbatul are dreptul suspendat din data 24.11.2022, ca urmare a comiterii unor abateri la regimul rutier.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”.

  • Tânăr cu permis suspendat, încercând să realizeze operațiuni comerciale

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe