Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român, care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autovehiculul pe care îl conducea.
În ziua de 4 iunie a.c, în jurul orei 18.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni - I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Dodeşti, judeţul Vaslui, un autovehicul înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean român, în vârstă de 28 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezii efectuării inspecţiei tehnice periodice prezentată la control pentru autovehiculului în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat recent vehiculul, în momentul aciziţionării primind şi documentele pe care le-a prezentat la control şi că nu are cunoştinţă despre neregulile constatate.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.