
Polițiști de frontieră ieșeni în cooperare cu lucrători vamali au descoperit, în urma unui control efectuat în trafic, într-un autocar, produse accizabile pentru care conducătorul auto nu deținea documente legale de proveniență.
În data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 08.30, polițiști de frontieră ieșeni au organizat o acțiune pe linia combaterii contrabandei împreună cu lucrători vamali și reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Iași.
În cadrul acțiunii, a fost identificat în localitatea Iași, un autocar cu remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova, conduse de către un bărbat, cetățean român, în vârstă de 39 de ani.
În remorca autocarului au fost descoperite mai multe colete, în care se aflau bunuri accizabile, respectiv 363 litri băuturi alcoolice, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență. Conform prevederilor legale, bunurile, în valoare totală de aproximativ 5.900 de lei au fost ridicate de către lucrătorii vamali în vederea confiscării, fiind aplicată și o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei. De asemenea, societatea de transport a fost amendată cu 12.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul rutier .













