Substituire de persoană demascată de către polițiștii de frontieră gălățeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Trecerii Frontierei Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat, cetăţean din Camerun, care a încercat să folosească la trecerea frontierei o carte de identitate cu însemnele autorităților din Franța care fusese eliberată pentru altă persoană.

În ziua de 16 septembrie a.c., în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în România, un bărbat, pasager într-un microbuz.

La controlul de frontieră, acesta a prezentat o carte de identitate eliberată de către autoritățile din Franța. Polițiştii de frontieră au constatat faptul că există diferenţe între fotografia inserată în document și fizionomia persoanei care l-a prezentat pentru trecerea frontierei, motiv pentru care au extins verificările. 

În urma controlului suplimentar, poliţiştii de frontieră au stabilit că documentul îndeplinește condițiile de fond și formă, fiind unul autentic, însă identitatea persoanei care l-a folosit pentru legitimare este alta decât cea din document.

Extinzând cercetările polițiștii de frontieră au stabilit că persoana este un cetățean din Camerun, în vârstă de 29 de ani.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și fals privind identitatea.

În baza Acordului de Readmisie, bărbatul a fost preluat de autorităţile de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor.

  • Substituire de persoană demascată de către polițiștii de frontieră gălățeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe