Substanțe anabolizante oprite la intrarea în ţară

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit mai multe comprimate și flacoane de substanţă anabolizantă ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, ascunse sub bancheta unui microbuz.

În ziua de 01 mai a.c., în jurul orei 17.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un microbuz înmatriculat în R. Moldova, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 30 de ani.În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, într-o cutie ascunsă sub bancheta din față a microbuzului, nedeclarată, cantitatea de 250 comprimate și 4 flacoane de diferite substanțe, ce conțineau substanţă inclusă în lista substanţelor interzise prevăzută în Legea 104/2008.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor descoperite.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Substanțe anabolizante oprite la intrarea în ţară
  • Substanțe anabolizante oprite la intrarea în ţară
  • Substanțe anabolizante oprite la intrarea în ţară

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe