Substanţe anabolizante ascunse pe corp și în roata de rezervă a unui autoturism, depistate în Vama Albiţa

În P.T.F. Albiţa, echipa comună de control formată din inspectori vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit, ascunse pe corpul unui cetățean român și în roata de rezervă a autoturismului în care acesta era pasager, 7.060 comprimate și 570 fiole de substanţe incluse în lista substanţelor interzise prevăzută în Legea 104/2008.

 În ziua de 14 aprilie a.c., în jurul orei 00.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autoturism marca Audi, înmatriculat în Spania, cetățeanul român G.M.N., în vârstă de 29 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului şi persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control formată din lucrători vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit pe corpul persoanei și în roata de rezervă a autoturismului, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, cantitatea totală de 7.060 comprimate și 570 fiole de substanţe incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii substanţelor anabolizante descoperite şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare totală de 33.000 lei.

  • Substanţe anabolizante ascunse pe corp și în roata de rezervă a unui autoturism, depistate în Vama Albiţa
  • Substanţe anabolizante ascunse pe corp și în roata de rezervă a unui autoturism, depistate în Vama Albiţa

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe