În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, echipa comună de control formată din inspectori vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit, ascunse în bagajul unui cetățean român, 540 comprimate incluse pe lista substanţelor interzise prevazute în Legea 104/2008.
În data de 18 februarie a.c., în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, judeţul Vaslui, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, cetățeanul român A.D., în vârstă de 24 de ani, pasager într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului şi persoanei, ocazie cu care, echipa comună de control formată din lucrători vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit, ascunse în bagajul personal, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 540 comprimate de Danabol, ce figura pe lista substanţelor interzise prevazute în Legea 104/2008.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării substanţelor anabolizante descoperite şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare totală de 33.000 lei.