Şoferi fără permise de conducere corespunzătoare, depistaţi la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi efectuează cercetări în privinţa a doi bărbaţi care au fost depistaţi conducând ansambluri de vehicule, deşi permisele de conducere deţinute nu le dădeau dreptul. 

* În data de 29 iulie a.c., în jurul orei 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, cetăţeanul din R. Moldova V.A., în vârstă de 36 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format din microbuz, înmatriculat în Franţa şi remorcă, înmatriculată în Lituania.

* Câteva ore mai târziu, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul ucrainean K.D., în vârstă de 43 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format din autoturism înmatriculat în Ucraina şi remorcă, înmatriculată în Lituania.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că cei doi conducători auto nu deţin permise de conducere pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce vehiculele în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, în ambele cazuri, sub aspectul săvârşirii infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Şoferi fără permise de conducere corespunzătoare, depistaţi la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe