Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu deţine un permis de conducere valabil.
La sfârşitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Frumuşiţa, un autoturism marca Ford Focus, condus de gălăţeanul L.D., în vârstă de 66 de ani.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că T.P. nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „B” necesar pentru a putea conduce mijlocul de transport.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.