S-a urcat la volan pentru că „a uitat” că are permisul suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism marca VW Passat, deşi avea suspendat dreptul de conducere pe teritoriul României.

În data de 15 iulie a.c., în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetățeanul moldovean Alexei L., în vârstă de 43 de ani, la volanul unui autoturism marca VW Passat înmatriculat în R. Moldova.

La controlul de frontieră, bărbatul a declarat că „a uitat” că dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României îi este suspendat din luna iunie 2018. Pe timpul verificărilor specifice s-a stabilit faptul că bărbatul depusese o declaraţie la Poliţia Botoşani, prin care se obliga să nu folosească pe teritoriul României permisul de conducere eliberat de autorităţile din R. Moldova.  

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi fals în declaraţii.

  • S-a urcat la volan pentru că „a uitat” că are permisul suspendat   

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe