Rulotă neînmatriculată, descoperită la PTF Oancea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea efectuează cercetări cu privire la un cetățean bulgar care a fost depistat tractând o rulotă neînmatriculată.

În data de 21 februarie a.c., în jurul orei 11.06, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat, cetățean bulgar, în vârstă de 40 ani, conducând un ansamblu rutier format dintr-un microbuz, înmatriculat în Belgia, și o rulotă.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a rulotei, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că aceasta este radiată din circulaţie, iar, în prezent, nu figurează a fi înmatriculată într-un alt stat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Rulotă neînmatriculată, descoperită la PTF Oancea

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe